Select Page

30 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu

30 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu

Vă mai amintiţi? Măcar cei care sunt suficient de bătrâni? Când ne zgîiam încordaţi la TV în alb, gri şi mai ales negru urmărind aşa zisele conferinţe de presă cu ieşirea primului cosmonaut român în spaţiul cosmic (care e muuult mai departe decât spaţiul Schengen). Şi apoi lansarea rachetei Soyuz 40, care nici nu mai ştiu dacă a fost în direct sau indirect, că cenzurată a fost toată transmisia sigur. Dar îmi amintesc de imaginile din capsula strâmtă şi legătura Audio/TV pe care am urmărit-o cu sufletul la gură şi gura aproape lipită de ecran. Şi apoi a urmat faza decupării articolelor din ziar, Scânteia, că na, altu nu era. Şi “Cutezătorii”. Zicea lumea atunci că au făcut tovarăşii o faptă tare.

La 14 mai 1981 se porneau spre astre Dumitru Prunariu (dreapta) şi Leonid Popov. Nu prea aveau ei un rost anume acolo, în ministaţia spaţială Saliut 6, ci mai degrabă era vorba de show-off sovietic, dar important e că s-a întâmplat ceea ce nu s-a mai întâmplat de 30 de ani, şi nici nu văd cum să se întâmple în următorii 30: ne-a fost îngăduit să visăm la lucruri aproape imposibile, şi măcar pentru o clipă ego-ul învăţăceilor unei naţiuni bântuite de răutate s-a simţit împlinit şi îndreptăţit.

Agerpresu’ i-a luat un interviu lung, demn de timpul când mai exista presă tipărită cu foiletoane interminabile, însă oricât m-am chinuit, nu m-a lăsat inima să tai din el, că prea multe lucruri bune se spun acolo.

Am presărat interviul cu trei fimluleţe despre misiunea lui Prunariu şi a şederii sale în cosmos (spaţiu n-aveam voie să zicem atunci). Clip-urile sunt la rândul lor presărate cu zgârieturi pe peliculă; cosmonautul nostru – un bebe de lapte – în moda shorts-ilor strâmţi din anii 80; aparate de tras la greutăţi ruginite; un scaun de stomatolog pe post de centrifugă; cosmonautul nostru făcând tumbe; centrul de control cu multe butoane imense de plastic; capsula de dimensiuni minuscule; pupăciuni bărbăteşti în cosmos; o paraşută şi altele din aceeaşi categorie.

Here we go.

Prunariu a rememorat evenimentele din 14-22 mai 1981, evidenţiind satisfacţiile şi sacrificiile pe care le-a implicat zborul. Totodată, el a vorbit despre activitatea Agenţiei Spaţiale Române în plan european şi internaţional, despre activitatea personală din prezent în diferite organisme internaţionale în domeniu.

Fostul cosmonaut consideră că o posibilă repetare a performanţei sale de către un român ar putea fi posibilă abia peste 20 de ani, din cauza schimbării condiţiilor istorice, şi a faptului că geopolitica are noi valenţe, s-au creat în lume noi alianţe, noi parteneri, iar marile puteri colaborează acum pentru Cosmosul paşnic.

AGERPRES: Se împlinesc, iată, anul acesta, la 14 mai, 30 de ani de la primul zbor efectuat de un român, cosmonautul Dumitru Prunariu, în spaţiul cosmic. Ce amintiri vă sunt mai pregnante din acea perioadă – 14-22 mai 1981?
Dumitru Prunariu: În primul rând tot ceea ce s-a petrecut acolo a fost unic, a fost deosebit, începând cu lansarea în spaţiul cosmic, cu racheta care ne-a împins în nouă minute cu o viteză 28.500 km/h spre orbita circumterestră, apoi toată perioada dinaintea joncţiunii cu laboratorul spaţial în care a trebuit să testăm toate instalaţiile, aparatele, echipamentele de zbor, în zbor real, în timp real, echipamente care nu au fost testate decât la sol. La o rachetă cosmică primul zbor este şi zbor test. Apoi activitatea cu ceilalţi doi colegi care se aflau la bordul staţiei orbitale – Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh, activitatea de o săptămână care a marcat efectiv realizarea a o serie întreagă de experimente ştiinţifice complexe pentru partea română. Nu este deloc de neglijat, în acest context interacţiunea umană foarte bună care s-a petrecut acolo sus, pe orbită, departe de Terra, departe de grijile şi problemele de jos, de pe Pământ, dar cu mult mai mult impact, cu mai multă semnificaţie. Şi asta tocmai că se petrecea la o distanţă atât de mare, învârtindu-ne în jurul Pământului cu o viteză atât de mare şi în condiţii deosebite de stres, de imponderabilitate, condiţii crescute de radiaţie, aşa cum se întâmplă pe orbita circumterestră. A venit aterizarea, un proces foarte dinamic, poate mai periculos decât celelalte, care reprezintă finalitatea zborului cosmic. Am aterizat cu bine în Kazakhstan şi am încheiat practic o pagină de istorie atât pentru România, cât şi pentru cosmonautica internaţională.

 

 

AGERPRES: Cum v-a schimbat viaţa acel eveniment? Şi, v-aş întreba ce este patriotismul domnule general ? Şi ce sacrificii implică asumarea lui?
Dumitru Prunariu: Este normal că viaţa unei persoane care ajunge pe orbită circumterestră, care devine o persoană publică, care devine una din cele până acum 500 de fiinţe umane care au orbitat în jurul Pământului, sau au zburat pe Lună se schimbă radical, în viaţa de zi cu zi, în modul în care îşi desfăşoară activitatea profesională, se schimbă chiar în raport cu familia, pentru că apar multe deplasări, multe activităţi noi, şi, vrei nu vrei, petreci mai puţin timp cu cei dragi. Cu toate acestea, trebuie să spun de la bun început, că mobilizarea pentru efectuarea unui zbor cosmic reprezintă un lucru deosebit. Aceasta este dat de faptul că ai o pregătire superioară, multilaterală, pentru că pentru a zbura în Cosmos în cei trei ani minim de pregătire pe care i-am efectuat dobândeşti noi cunoştinţe din domenii de activitate foarte diverse. În afară de aceasta, dorinţa de a zbura în Cosmos şi de a reprezenta un ideal. A fost dorinţa cercetătorilor români de a avea experimente în spaţiul cosmic, de a fi înfăptuite de un cosmonaut din ţara lor şi de a continua, într-un fel, pe un plan superior, cercetările pe care le făcuseră până atunci. Eşti conştient acolo sus că reprezinţi un stat, că îţi reprezinţi ţara şi această mândrie de a fi cosmonaut, de a fi reprezentantul unei naţiuni creşte mult, se dezvoltă şi ajunge o trăsătură caracteristică a activităţii viitoare. Se spune că, în momentul în care ajungi în spaţiul cosmic, deja nu-ţi mai vezi casa ta, oraşul tău, ţara, continentul din care faci parte şi ajungi să vezi întreaga planetă. Este adevărat. Devii un cetăţean al Planetei, înţelegi, într-un oarecare fel, care sunt problemele întregii Planete ca un tot unitar, dar cu toate acestea te raportezi, în permanenţă, la cele de pe Pământ, unde te-ai născut, unde ai crescut, unde ai primit o educaţie adecvată şi de unde te-ai ridicat pentru a ajunge cosmonaut.

AGERPRES: Credeţi că performanţa dumneavoastră va mai fi repetată vreodată de un român?
Dumitru Prunariu: La modul general, vreodată, da. Când este acest “vreodată”, este o mare întrebare şi pentru noi şi eu personal nu văd acest lucru mai devreme să spunem 20 de ani. În primul rând s-au schimbat mult condiţiile istorice, geopolitica are noi valenţe, s-au creat în lume noi alianţe, noi parteneri, marile puteri colaborează acum pentru Cosmosul paşnic. În momentul în care am zburat în Cosmos exista un program pentru ţările din Estul Europei, care era în principal gestionat de fosta URSS, care pusese la dispoziţia acestor ţări, pentru a accelera dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică în domeniul Cosmosului din fiecare, echipamente şi rachete, posibilitatea pregătirii unor cosmonauţi şi trimiterii lor în spaţiul cosmic. În momentul de faţă, în regim privat, un zbor cosmic costă în jur de 20 de milioane de euro, dacă ajungi la rând. Pentru că sunt mulţi privaţi, multimilionari, miliardari care stau cu aceşti bani şi doresc să zboare în spaţiul cosmic. În afară de aceasta, este nevoie de alianţe politice solide. Un zbor cosmic nu implică strict procesul tehnic de zbor, ci presupune colaborări internaţionale pe baze ştiinţifice, economice şi politice între statele care desăvârşesc un program spaţial şi trimit oameni în spaţiul cosmic. Cea mai puternică alianţă politică a noastră acum în domeniul cosmic acum o reprezintă Agenţia Spaţială Europeană. Aceasta are proprii ei cosmonauţi, dar nu are mijloacele de a-i trimite în spaţiu. Până acum Agenţia Spaţială Europeană are contracte cu NASA, pentru a trimite cosmonauţi la bordul navetei spaţiale sau cu Federaţia Rusă pentru a-i trimite la bordul navelor cosmice Soiuz. De anul acesta naveta spaţială va ajunge la muzeu, îşi termină garanţia şi ultimul ei zbor cosmic va avea loc în septembrie 2011. Deja americanii au contract cu Federaţia Rusă pentru a trimite astronauţii americani la bordul Staţiei Cosmice Internaţionale cu nave cosmice tip Soiuz care sunt de trei locuri. Europenii stau la coadă. Odată la un an şi jumătate, la doi ani, prind câte un loc în câte o navă cosmică Soiuz pentru a trimite şi ei cosmonauţi la bordul Staţiei Cosmice Internaţionale. În acest context este foarte greu de prevăzut că un cosmonaut român va ajunge la rând să zboare în spaţiul cosmic în astfel de condiţii. Ultima selecţie pentru cosmonauţi europeni a avut loc acum doi ani, din 8.400 de candidaţi la nivelul Europei au fost selectaţi şase. Aceştia încep pregătirea, stau la rând, pentru că sunt alte detaşamente de cosmonauţi europeni care au fost pregătite deja sau care au zburat în Cosmos şi cu experienţa lor trebuie să desăvârşească alte programe spaţiale şi, probabil, aceştia noi, peste 10-12 ani vor ajunge, pe rând, să fie trimişi în spaţiul cosmic. O nouă selecţie poate va avea loc, probabil, peste 4-5 ani, şi, de asemenea, din câteva mii de candidaţi sperăm să avem şansa ca măcar unul să fie român. Dar, vor mai trece încă 10-15 ani pentru ca acesta să fie pregătit şi trimis în Cosmos.

AGERPRES: Putem spune că în 1981 România se situa în avangarda explorării spaţiului cosmic. Care este situaţia în prezent? Are ţara noastră un cuvânt de spus în domeniu? Care este viitorul cosmonauticii româneşti ?
Dumitru Prunariu: În 1981, România devenea a unsprezecea ţară, alături de URSS, atunci, de Statele Unite şi de mai multe state europene, plus Cuba şi Vietnam, care au intrat în programul Intercosmos. Acum sunt 38 de state care au proprii cosmonauţi. România a avut şansa ca, în 1990, câţiva inimoşi, specialişti în domeniul Cosmosului, între care şi eu, să propună Guvernului României să aprobe înfiinţarea unei agenţii guvernamentale spaţiale. În multe ţări din estul Europei cercetarea ştiinţifică în domeniul spaţial s-a desfăşurat în cadrul academiilor de ştiinţe care nu sunt instituţii guvernamentale şi nu pot stabili acorduri, contracte, legături strânse cu alte organisme guvernamentale sau interguvernamentale cum este Agenţia Spaţială Europeană. Încă din 1991 am început negocierea şi finalizarea ulterioară a primului acord de cooperare cu Agenţia Spaţială Europeană, cea mai puternică agenţie spaţială interguvernamentală care includea cele mai dezvoltate state europene, la acea vreme. A urmat apoi un al doilea acord de colaborare şi, în 2006, un parteneriat de asociere, în vederea aderării depline a României la această instituţie europeană. În ianuarie anul acesta s-a semnat, la Bucureşti, acordul de aderare la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene. Suntem membrii plini ai Agenţiei Spaţiale Europene, România fiind astfel a doua ţară est-europeană, după Republica Cehă, care a aderat în 2008. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, pentru a deveni membri ai Agenţiei Spaţiale Europene a trebuit să dovedim că suntem capabili să dezvoltăm programe ştiinţifice în domeniul spaţial, aplicaţii în acest domeniu. Avem management în domeniul ştiinţific şi instituţii care pot să realizeze acest lucru, inclusiv instituţii industriale care pot prelua sarcina unui anumit tip de producţii pentru industria aerospaţială europeană. Am dovedit acest lucru, am atras în jurul Agenţiei Spaţiale Române numeroase instituţii care aveau preocupări mai ales în domeniul aviaţiei iniţial iar acum destul de mult şi în domeniul cosmic. Am atras chiar unităţi industriale care lucrau produse de o tehnicitate deosebită şi care pot produce uşor elemente pentru construcţia unui vehicul spaţial şi astfel a fost evaluată capacitatea României de a putea face faţă solicitărilor în calitate de membru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene. Deci cosmonautica românească merge înainte cu oameni bine pregătiţi, în Agenţia Spaţială Română selecţionăm în special şefi de promoţie de la facultăţi care au tangenţă directă cu Cosmosul şi colaborăm cu multe colective, instituţii, centre, inclusiv private. Sunt peste 100 de entităţi cu care lucrează Agenţia Spaţială Europeană. Suntem principal coordonator al proiectelor naţionale şi internaţionale în care suntem implicaţi pe linie cosmică. Nu avem însă program pentru un nou cosmonaut. Este foarte costisitor şi, deocamdată, nu avem încă o alianţă politică solidă prin care putem să solicităm includerea României pe lista de puţini cosmonauţi, în afară, desigur, de Agenţia Spaţială Europeană, despre care v-am explicat cum selecţionează şi în cât timp pregăteşte cosmonauţii şi în cât timp îi trimite în Cosmos.

 

 

AGERPRES: Declaraţi cândva că “de acolo, de sus, România se vedea de mărimea unei pâini rumene de casă’. Cum se mai vede ea astăzi, din lume, unde o reprezentaţi în numeroase organisme internaţionale în domeniu?
Dumitru Prunariu: Prin faptul că eu, ca român, am fost ales în unele organisme internaţionale, sunt încă preşedintele Comitetului ONU pentru explorarea paşnică a spaţiului extraatmosferic, sau, de exemplu, am fost ales, nu demult, preşedintele filialei europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, care include toţi astronauţii şi cosmonauţii europeni, prin aceste poziţii dovedesc că eu, ca român, sunt bine văzut, bine apreciat. Am încercat însă să aduc la Bucureşti sediul Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, filiala europeană. Toţi colegii mei mi-au spus: ‘Ştii, cu tine suntem de acord, ştim ce poţi, ştim ce faci şi avem încredere. Hai, totuşi să stabilim acest sediu în altă parte decât în România’. Acest lucru m-a durut şi mi-a spus foarte mult despre modul în care este văzută România în momentul de faţă.

AGERPRES: Sunteţi convins, ştiu, că nu suntem singuri în Univers. Are omenirea vreo şansă să descopere acest lucru?
Dumitru Prunariu: Toţi oamenii de ştiinţă sunt convinşi că există viaţă în altă parte în Univers. Asta nu înseamnă neapărat că pe Pământ se mişcă omuleţi verzi, că permanent suntem investigaţi, că cine ştie ce alte lucruri se întâmplă din zona aceasta a OZN-urilor şi a OZN-sticii mai ales. Deci nu plecăm de la acest principiu, ci de la acela că în Univers există viaţă care trebuie descoperită, sau poate acele inteligenţe ne-au descoperit deja, mai demult, şi, de ce nu, ne civilizează. Marea problemă a noastră în investigarea Universului este faptul că am ajuns în Cosmos de 54 de ani doar. Reuşim cu mijloacele şi tehnologiile actuale, cu legile fizicii pe care le cunoaştem să pătrundem prea puţin în îndepărtările Universului pentru a ajunge acolo unde, probabil, există viaţă. Să ne gândim că până la cea mai apropiată stea de sistemul nostru solar sunt 3,7 ani lumină. La o viteză a luminii de 300.000 de mii de secunde, calculaţi câte secunde sunt într-un an şi câte mii de secunde sunt până acolo. Deci distanţele sunt deosebit de mari. Pătrundem în inima Universului cu instrumente puternice. Acestea sunt construite, plasate pe orbite acolo unde nu sunt perturbate de atmosfera terestră în observaţiile lor şi reuşim astfel să deducem lucruri importante, să vizualizăm, să calculăm, să deducem. Desigur au început să fie descoperite sisteme planetare, cu telescoapele puternice, respectiv, la distanţe foarte mari din fluctuaţiile luminozităţii unei stele ne dăm seama când prin faţa ei trece un alt corp ceresc, despre care bănuim că este o planetă a acelei stele. Dar, de la astfel de observaţii până la detectarea vieţii în Univers, drumul este foarte mare. Ceea ce se încearcă în Europa acum este să se recepţioneze nişte semnale inteligente din Univers. Bănuim faptul că acele posibile fiinţe emit şi ele în zona radiaţiilor electromagnetice şi că ar putea emite anumite semnale care să aibă o anumită periodicitate şi care să nu poată fi produse decât de o inteligenţă. Se fac filtrări, se fac analize, Proiectul este demarat de câteva decenii, dar poate să ducă la rezultate poate în alte decenii sau sute de ani. La scara Universului timpul se măsoară altfel, în sute de mii şi milioane de ani, şi nu în generaţii terestre.

AGERPRES: Pentru activitatea dumneavoastră aţi fost decorat, de-a lungul timpului, de diverşi şefi de stat – Leonid Brejnev (cu Ordinul Erou al URSS -1981), Nicolae Ceauşescu (cu Ordinul Erou al RSR -1981), Emil Constantinescu (Ordinul National “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer – 2000), şi, recent de preşedintele rus Dmitri Medvedev (cu nou instituita decoraţie Medalia de Merit pentru Explorare Spaţială). Ce aţi simţit, de fiecare dată?
Dumitru Prunariu: Este un lucru deosebit să te întâlneşti cu un şef de stat. Reprezintă totuşi produsul unei întregi naţiuni, concentrarea puterii acelui stat. Cu toate acestea, orice şef de stat este un om, iar eu mă raportez foarte uman la orice persoană umană, desigur, cu condescendenţa necesară. Spre exemplu, acum, când am fost decorat de preşedintele Medvedev, nu am avut nici o reţinere să-i cer şi un autograf. Şi mi l-a acordat cu plăcere pe un plic prima zi emis tot de Federaţia Rusă cu ocazia aniversării lui Gagarin.

AGERPRES: V-aţi întâlnit cu prieteni vechi, vreau să spun cu foşti colegi cosmonauţi.
Dumitru Prunariu: Bineînţeles, iar unii dintre ei vor veni în România la aniversarea a 30 de ani de la zborul meu. Cel puţin Leonid Popov din Federaţia Rusă va fi prezent aici, i-am adresat invitaţia şi o va face cu multă plăcere, dar vor veni şi câţiva dintre colegii mei din ţările mai apropiate, pentru că în aceste condiţii de criză, posibilităţile financiare pentru dsfăşurarea unor activităţi extinse pentru aniversarea mea sunt limitate.

AGERPRES: Unde vă simţiţi mai respectat, mai iubit. Acasă, în România, sau în străinătate?
Dumitru Prunariu: Într-un fel, peste tot.

 

 

AGERPRES: În final, o să vă întreb dacă vă menţineţi decizia de a mai “pleca” în Cosmos, dacă aţi avea ocazia? Vă mai e dor de Cosmos?
Dumitru Prunariu: Da. De Cosmos îmi este dor. Desigur, la vârsta aceasta, fac curând 59 de ani, nu ştiu cine mă mai trimite în Cosmos. Deşi John Glenn, primul astronaut american, cel care a realizat trei orbite zboruri complete, a efectuat al doilea său zbor la 77 de ani. A fost un zbor cu multe conotaţii politice la acea perioadă, el fiind senator de Ohio şi susţinând foarte mult activităţile spaţiale, iar acel zbor, pe lângă testele făcute pe un organism care a ajuns la o vârstă respectabilă a inclus şi o recompensă pentru activitatea lui de până atunci. Mi-e greu să spun că cineva mă va mai trimite. Dar dacă mi se va mai propune, cred că voi face tot posibilul să revin la parametrii normali pentru a zbura în Cosmos.

AGERPRES: Apropos de John Glenn, astronautul senator de Ohio. Nu v-aţi gândit să vă implicaţi în politică?
Dumitru Prunariu: A avut o tentativă în 2008,când am candidat la Senatul României din partea municipiului Braşov, dar am avut ocazia să constat cât de murdar sunt organizate alegerile, cât de multe implicaţii care pun într-o lumină proastă imaginea unui politician sunt şi am decis, de atunci, să rămân cosmonautul Prunariu, cel care se ocupă de activitatea ştiinţifică, cel care reprezintă România în forumuri internaţionale şi sper că o fac cu succes şi prefer să mă iubească întreaga ţară decât să mă înjure jumătate din ţară.

AGERPRES: Şi totuşi, există o întrebare pe care nu v-am pus-o şi la care doriţi să răspundeţi?
Dumitru Prunariu: Nu cred. În plan personal, poate, vă pot spune că sunt de trei ori bunic şi această calitate îmi place foarte mult. Îmi place să petrec timpul cu nepoţeii mei, să le mai povestesc ceva despre cosmonautică. Deja, nepotul meu de patru ani doreşte să se facă aviator ca şi tatăl lui, de altfel, iar nepoţica mea de şapte ani povesteşte când merge la şcoală cum se zboară în spaţiul cosmic. Cea mică are doar doi ani şi încă nu înţelege prea multe.

 

Cam atât. Hai c-a fost un Posting scurt. Şi la mulţi ani Soyuz 40 şi, cine ştie, poate se găseşte un milionar din Românica (adevărat, adică curajos şi vizionar) să-şi ia bilet la Virgin Galactic. E singura şansă pentru Realitatea TV.

 

About The Author

Sky

Ziceţi şi voi:

Video recente

Loading...