Select Page

Cowboys & Aliens = Harrison Ford & Daniel Craig

Cowboys & Aliens = Harrison Ford & Daniel Craig

Harrison Ford e un old guy. Asta e clar. Nu mai e Han Solo şi nici Indiana, oricât s-ar chinui. Dar asta nu diminuază cu nimic palpitanta combinaţie Harrison Ford şi Daniel Craig în acelaşi film. “Cowboys & Aliens”, cea mai nouă creaţie a lui Jon Favreau (Iron Man), este interesantă cel puţin din acest punct de vedere. Solo, Han Solo şi Bond, James Bond în acelaşi film, cu acelaşi accent de texani exagerat de adevăraţi, e o combinaţie aproape irezistibilă.

 

 

Synopsis

1873. Teritoriul statului Arizona . Un străin, Daniel Craig, fără memoria trecutului său, se rătăceşte în deşert şi ajunge în oraşul Absolution. Singura referinţă la trecutul său este o brăţară misterioasă pe care o poartă la braţul stâng. Evident oamenii din Absolution nu privesc cu ochi buni străinii şi în oraşul prăfuit nimeni nu mişcă fără aprobarea colonelului Dolarhyde, Harrison Ford. Este un oraş care trăieşte în frică. Însă Absolution este pe punctul de a a trăi o teroare mult mai mare şi pe care abia dacă o poate înţelege: va fi atacat de bandiţi veniţi din ceruri. Coborând din văzduh cu viteze şi lumini ameţitoare invadatorii îi răpesc pe locuitorii dezolantului oraş unul după altul. Tot ceea ce au trăit vreodată devine irelevant în faţa acestei provocări teribile. Dintro dată, străinul pe care l-au izgonit este singura lor şansă de salvare. Pe măsură ce pistolarul începe să-şi amintească cine sau ce a fost şi de unde vine, el îşi dă seama că deţine un secret care le dă tuturor măcar o şansă în lupta cu extratereştrii.

Deci, aşa cum ghiciţi, în nici un caz nu va fi un film grozav, dar va fi în orice caz interesant de văzut pentru combinaţia de actori: cea mai bună de la Bud Spencer şi Terence Hill încoace. LOL… Ce trebuie să se distreze mai marii cinema-ului cu filme de genul ăsta. La producători – adică ăia care investesc pepitele făcute cu alte filme – îi găsiţi pe Ron Howard şi Steven Spielberg. Este adevărat: în fiecare bărbat stă ascuns un copil. trebuie doar să aibe curajul (şi banii) să-l lase afară la joacă.

 

 

About The Author

Sky

Ziceţi şi voi:

Video recente

Loading...