Select Page

Endeavour – Ultima Misiune

Endeavour – Ultima Misiune

Când Stefanie Gordon, o neicuţă nimeni de peste baltă, s-a aşezat comodă în avion, n-a crezut că va face în timpul zborului poza vieţii sale (de până acum). A surprins exact momentul în care Naveta Spaţială Endeavour străpungea pătura de nori şi o zbughea spre Staţia Spaţială, spre ultima ei misiune. Fotografia a devenit virală instantaneu şi a fost dată şi pe feed-uri şi clone româneşti (mai sunt care copiază şi ştiri fără morţi şi politicieni isterici). Dar e prea frumoasă ca să n-o includem aici.

Endeavour a plecat aşadar în ultima misiune iar programul Space Shuttle, cel mai extraordinar program spaţial desfăşurat în istoria scurtă a erei cosmice, nu mai are decât o lansare, şi după aia Pa! Navetele vor strânge molii şi vizitatori în muzee variate din SUA, dar vor rămâne cu siguranţă o dovadă palpabilă că fantasticul poate deveni posibil atunci când trăieşti într-o lume (ţară) şi printre oameni (oameni) cu determinare şi o viziune ce trece dincolo de pârţul îngâmfat al momentului. Evident că trebuie să ai şi bani mulţi. Aşa că, fiind săraci lipiţi, avem o scuză validă :-))

Endeavour in faţa ISS

Endeavour in faţa ISS

Gluma la o parte.

În iulie 2011, când se va lansa pentru ultima dată un Space Shuttle, anume Atlantis, se va naşte un gol evident în programul spaţial. Şi asta nu pentru că americanii ar fi singurii în univers, dar Shuttle-ul a fost transportatorul spaţial cu cea mai mare capacitate de transport, şi deocamdată nu există nimic care să-l egaleze. Şi în istoria sa de peste 30 de ani a schimbat modul în care percepem spaţiul prin care orbitează micuţa noastră casă.

Chiar dacă decizia strategică (şi istorică) de a desface hăţurile monopolului NASA şi de a permite dezvoltarea comercială a explorării spaţiului cosmic e una din cele mai interesante luate de Barack Obama, va mai dura câţiva ani până când ceva cu adevărat viabil va funcţiona cu splendoarea şi masivitatea navetelor spaţiale.

Endeavour este acuma sus, pi şer, andocată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi tocmai a terminat de montat o piesă importantă care a costat buzunarul contribuabilului american vreo 2 miliarde de dolari şi câţiva cenţi. E vorba de un Spectrometru Alpha Magnetic (AMS) cu care, cică, în afară de ascultarea telefoanelor tuturor rudelor lui Bin Laden, se vor putea analiza particule ciudate cu nume sexy ca “Neutralino” şi se vor acumula pentabiţi de informaţie despre radiaţiile cosmice, despre unde se ascunde materia neagră, dacă există şi de ce ele nu vorbeşte româneşte. Oricum e un aparat mamut, de multe tone, care, ta daaa, fără capacitatea Space Shuttle nu ar fi putut fi transportat în spaţiu. Numai bine că prins ultima rată Pământ-ISS.

Go Endeavour! Şi apoi Adieu…

 

About The Author

Video recente

Loading...